A trecut prima serie de conferinte, 3 la numar, si am stat la toate.
Prima a avut ca tema “Advertising comercial vs. advertising social” prezentandu-se 4 campanii, doua cu impact comercial (Wash&Go impreuna cu Nicorette) si doua sociale (antidiscriminare si “Nu îţi abandona copilul în faţa televizorului!”) dintre care una din ele a fost un esec.
Leo Burnett au fost cei care au dezvoltat imaginea Wash&Go incepand de la ideea de par voluminos axandu-se pe partea functionala ca mai apoi sa realizeze ca nu sunt singurii care promoveaza aceasta nisa, target-ul fiind de doamne trecute deja de prima tinerete (30-35 ani) cu sot, slujba, copii, au urmat in continuare ca strategia sa mearga pe latura emotionala a femeilor. Mai exact au fost scoase la lumina beneficiile unui aspect fizic placut si ingrijit in viata lor de zic cu zi utilizand grupuri de focus.
La un moment dat Elena Ionita a facut un comentariu in care afirma ca au fost primii care au folosit latura emotionala. Nu am retinut daca se referea in general sau doar in Romania sau doar pe gama produselor cosmetice. Imi doresc totusi sa cred ca au fost originali din acest punct de vedere doar pentru cosmetice pentru ca altfel ar fi grav. Un exemplu pentru posibila gravitate de care vorbeam ar fi urmatoarea reclama:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fv6cXJx1E_g&hl=en]
Urmatoarea persoana la vorbitor a fost Mihai Ciobanu, prezentand campania la Nicorette, o campanie anuntata ca un succes. Target-ul au fost cumparatorii de tigari scumpe care se gandesc ocazional ca vor muri mai repede trai mai putin (ca sa pastram latura pozitiva). In timpul conferintei, Mihai Ciobanu chiar a facut un fel de anticampanie tigarilor fara nicotina, ceva legat de compozitia chimica, care ar fi putut fi inserata in conceptul Nicorette dar care nu s-a intamplat. Un exemplu de DO ar fi igiena ce tine de baie sau bucatarie, gen spoturile anitra wc unde forma vaselor competitorilor nu este optima.
Andrei Striciu a disecat campania de antidiscriminare a rromilor, campanie care a fost un esec. Aici s-a motivat ca fondurile nu au fost indeajunsdar eu nu vad asta ca fiind marele gard care a fost pus in fata. In realitate este ceva mult mai profund si cu posibilitati de rezolvare pe termen extrem de lung. Cadrul social pentru aceasta campanie nu a fost nici pe departe optim. Se poate face aici o dezbatere extrem de lunga si amanuntita dar pana la urma totul se reduce la istoria si implicit cultura inradacinate pana in acest moment in cele doua tabere. Ca o concluzie finala, baietii de la Idee nici nu trebuiau sa se apuce de campanie fara un suport guvernamental major iar aici nu ma refer la unul material sau cel putin nu la cel direct ci la proiecte sustinute atat in randul rromilor cat si al romanilor, atat cei mari cat si cei mici, noua generatie.
In aceeasi tabara a tipului mesajului dar diametral opuse ca rezultat aveam proiectul “Nu îţi abandona copilul în faţa televizorului!” prezentata la Olimpiadele Comunicarii de Sorin Psatta din partea BBDO Romania. De ce (aparent) a reusit? - Pentru ca viitorul tinerilor este relevant pentru absolut orice iar parintii sunt in stare sa-si dea si sufletul pentru ei. De ce aparent? Pentru caiarasi s-au folosit grupuri de focus care probabil aveau mai mult timp liber; - Pentru ca nu a fost pus in calcul internetul. In zilele noastre tv-ul s-a mutat pe internet.
Sunt de parere ca atunci cand vine vorba de campanii sociale de convingere, nu exista cale de castig, fiind necesara implicarea unor forte cu mai multa influenta, implicare ce de multe ori poate fi confundata cu cenzura.
A doua conferinta pe ordinea zilei a tratat “CSR: cat e adevar, cat manipulare?” Au fost invitati manageri de la diferite firme cunoscute pentru a discuta o singura notiune care nici nu are sens sa fie explicata. Ea se face pur si simplu. In termeni simpli responsabilitatea sociala corporatista este un neologism marlanesc (scuzati expresia) al cuvantului investitie! S-au dat exemple cu farmacii si plante, s-au dat cu mediul inconjurator, s-au dat cu sporturi si ce nu s-a dat! S-a pus de 5 ori, sub o forma sau alta, aceeasi intrebare din public si anume “Este avantajos CSR-ul pentru o companie?”. Premiul pentru cea mai tampita intrebare il ia “Ce este mai profitabil pentru companie? CSR-ul sau filantropia?”. Prietene… eu cred ca tu nu cunosti definitia filantropiei.
Trecem la a treia conferinta pe ziua de azi ieri, 15 aprilie, care a luat la tranta titlul “Blogurile – manual de utilizare pentru comunicatori”.
Cristian Manafu a prezentat blogging-ul social exemplificand prin Dan Santimbeanu si afirmand in sus si jos ca bloggerii au o putere sociala extraordinara dar pe langa asta a trantit si gogoasa serii din prezentarea lui: va crea un site special pentru asemenea cazuri. Si in momentul asta ma inceput sa molfai ceea ce tocmai a terminat de prezentat cu un zel incredibil si ultima informatie despre site si chiar am vrut sa-i pun intrebarea la sfarsit dar pana atunci deja se ajunsese in domeniul banilor iesiti din bloguri si ar fi fost tragico-comic interventia mea. Ce ar insemna un portal cu liste intregi de cazuri sociale, cu oameni care intr-o anumita masura au nevoie de ajutor? Disparitia acestor virale de pe blogurile unor formatori de opinie si trantirea lor in acel loc intunecat al intenetului va duce sigur la diminuarea impactului unor asemenea tragedii. In analogie pot ridica imaginea reportajelor de stiri de la ora 5 (in general). Cand au fost introduse prima data au creat acel buzz de trezire la realitatea lumii periculoase ce ne inconjoara dar dupa un anumit timp telespectatorul pur si simplu nu a mai suportat acele imagini si pentru ca telespectatorul are telecomanda, telespectatorul alege sa nu mai urmareasca stirile televizate si cauta alternative in care-si poate crea propriul canal de interes. Si pana la urma, daca respectivul site se va lansa vreodata, cine vor fi cei care cotizeaza la buna stare a nevoiasilor? Cum li se va recunoaste meritul? Oamenii de rand nu vor putea alege dintre sute de cazuri cat sunt sigur ca vor aparea, iar firmele nu fac acte de filantropie, cum am zis mai sus.
O alta prezentare care mi-a placut a fost cea a lui Madalin Matica care a elaborat noua metoda de marketing in online, viralul, cu toate elementele lui (sneazers, hive, velocity, smooth, persistence, amplifier, vector, medium).
Azi vor avea loc ultimele 3 conferinte din aceasta editie a Olimpiadelor Comunicarii si sper sa ramana la inaltime.



0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment