that boy next door

Realizez ca asa am fost eu pana in urma cu vreo cateva zile. Pana am vazut Filantropica.

Dupa ce s-a terminat filmul am avut un flash. Ca si cum se zice ca iti trece viata prin fata ochilor inainte sa mori. Diferenta era ca nu eram pe moarte si ca nu era viata mea. Erau imagini cu toti cersetori care m-au “miscat” vreodata si m-au facut sa le dau putinul marunt de care nu ma mai puteam folosi eu prea mult in ziua respectiva sau doar m-au pus pe ganduri cand nu aveam la mine nici maruntul ala. Regizorul din statia de metrou de la universitate, ologii care se urca in tren si fac 2 statii tur-retur toata ziua tarandu-se pe holul deja aglomerat, cineva din fucking nowhere care parea senil si care tinea dupa el un copil umbland prin parcul central, o tiganca ce tinea dos unei bucati de asfalt iarna pe ninsoare cu un copil de maxim 3 ani mai dezbracat ca mine, eu deja tremurand si grabindu-ma sa ajung acasa. Un slide cu toti astia plus multi altii, si in timp ce acesta se derula eu afisam un zambet tamp de “mare realizare, uite ce destepti au fost ei de mi-au scos banii din buzunar fara sa-mi dea in cap”.

Azi am mai avut un … sa-i zicem soc care mi-a produs cam aceeasi reactie ca mai sus. Asteptam metroul la un capat al statiei si in momentul in care acesta e pe punctul de a se opri, apare inca un asa zis nevoias cu o icoana pe piept legata cu sfori in jurul gatului. Singura diferenta fata de obicei e ca avea in mana un teanc de bani de cate 1 leu si dupa cat de gros parea, as zice ca era cam cat cheltui eu pe mancare pe 3 sau 4 zile. Eu fiind la o distanta mai mare de sine, el trece in fata mea fix in momentul in care metroul opreste. Intra el primu`, intru si eu, el vede un scaun liber langa usa, se aseaza si incepe sa numere banii meticulos. Cu toate ca mai erau scaune libere mai spre mijlocul metroului, eu am ramas sa-l analizez in timp ce isi numara banii castigati pe ziua respectiva in fata tuturor calatorilor din respectivul vagon [?]. Dupa ce termina de numarat, se ridica si spune ceva catre ceilalti calatori, cuvinte pe care nu le-am auzit pentru ca aveam castile infipte in urechi dar dupa cum si-a miscat buzele si dupa zambetul satisfacut pe care l-a prestat in timp ce vorbea, pot doar sa banuiesc ca a pus o intrebare retorica, poate daca i-am mai da bani. Dupa ce mi-am dat castile jos am mai prins doar ca zice cum se duce catre celalalt capat. Si dus a fost. L-am urmarit cu privirea cam pana la jumatate cand s-a oprit si banuiesc ca si-a inceput rutina, probabil un cantec religios sau o poezie din clasa a 3a pe care a tinut-o minte de cand parintii l-au luat de la scoala si nu a mai putut invata pentru ca era prea sarac… mda.

Ca o urmare a celor discutate mai sus am decis sa devin sloi de gheata, sa nu mai cred nici un scenariu, sa-i trimit in urmatorul vagon cand ii vad ca doar se uita catre mine si cu banutii pe care nu-i folosesc azi, sa alimentez magazinele mici cu liturghie in schimbul acelor bomboane pe care ni le vara ei pe gat fix cand nu le vrem. Nu, de acum o sa le iau stiind ca maruntisul ala e mult mai bine folosit asa decat aruncat in mana unor oameni prea … prea ….. fas, nici nu stiu ce cuvant sa folosesc ca sa nu le dau o valoare mai mare decat o au si in acelasi timp sa nu-mi transform blogul in locul de adunare a tuturor frustatilor care invata sa injure de pe google ca vorba aia … poti sa vezi orice pe net.