that boy next door

Astepti ziua ta, astepti autobuzul, o astepti pe ea, astepti factura de la net, astepti sa se incalzeasca mancarea. Esti ca un ceas, ticai in sinea ta absorbind fiecare clipa pana in momentul 0. Orice secunda care trece peste tine lasa o indentatie, o urma care indica ca nu iti e tot una daca acea secunda trece sau nu, ca traiesti un joc al mintii cu tine insati si ca in orice joc este un pierzator chiar daca miza este doar o secunda, ea nu iti e indiferenta. Dar daca pe langa acest calvar in miniatura momentul 0 nu e o reproducere tocmai apropiata a finalului asteptarilor? Daca nu primesti atatea felicitari pe cat doreai ? daca autobuzul e aglomerat ? daca ea vine cu altcineva ? daca in loc de factura apare un mandat de perchezitie pentru pc-ul tau ? daca uiti mancarea pe foc si se arde ?

Asteptarile tale nu numai ca au fost in zadar … dar acum sunt amplificate de momentul 0 ca de un catalizator, nu ai ramas cu indentatiile alea minuscule ci acum ai capatat in locul lor taieturi. Te uiti acum peste fiecare taietura zicandu-ti … zicand… de fapt, nu prea ai ce sa zici. Nu exista cuvinte. E precum o tortura mintala pe care nimeni nu o poate intelege. Fiecare si-o poarta in propriul mod asa ca … nu ar fi mai bine sa scapi de asteptari? … sau macar sa incearci sa le micsorezi fregventa aparitie ?

Sper ca pentru binele tau sa reusesti … eu nu pot inca.