that boy next door

Aici m-au trimis ei pe mine?! … in vagauna asta care se vrea a fi oras! Astea au fost primele cuvinte pe care John le-a rostit cand a iesit in fata garii din Pennyville. Oras frumos de altfel dar prea rustic pentru gusturile lui John. Obisnuit cu toata splendoarea marilor orase ale lumii, Pennyville putea fi considerat o singura cutie de chibrituri dintr-un intreg depozit.
Situat la poalele muntilor, orasul urma sa gazduiasca un nou centru de exploatare a resurselor forestiere iar John trebuia sa faca din nou ceea ce stie mai bine, sa stoarca cat mai multi bani din afacerea asta.
Inainte de a ajunge aici, ultima calatorie cu trenul o facuse cu 20 de ani in urma dar sentimentul a ramas acelasi. A urat fiecare secunda petrecuta in acele compartimente cu scaune inguste si spatiu pentru picioare putin mai mult decat limita insuportabilului. Jumate de drum l-a facut in picioare, plimbandu-se pe hol. Acum, scanand cu privirea imprejurimile in cautarea unui taxi, cauta in buzunarul sacoului numele si adresa hotelului unde trebuia sa fie cazat.

-Hotel Bliss … ha … ma indoiesc.
Piata era pustie, trebuind sa mearga pana la urma vreo doua strazi pe jos pana a gasit un taxi. Ajuns in fata hotelului gaseste totusi ceva amuzant. Cel putin aici taxiul e mai ieftin.
La receptie, o domnisoara foarte tanara vorbea la telefon. Ceva despre niste bagaje pierdute insa John obosit dupa chinul petrecut in tren apasa direct clopotelul. Fata mai zice doua cuvinte prin telefon si-l inchide dupa care isi intoarce atentia spre client.
-Buna ziua si bine ati venit la Hotel Bliss!
-Mda … iti mai trebuia un costum roz si totul era perfect. Rosti John pe un ton coborat astfel incat receptionera sa nu inteleaga tot.
-Doriti sa va cazati? Sper ca ati avut camera rezervata pentru ca hotelul este plin in momentul actual.
-Da. John Stuard.
-Un moment sa verific baza de date. Nu apareti cu rezervare. Sunteti sigur ca ati confirmat rezervarea pe site?
-E imposibil. Sunt venit ca reprezentant al unei firme. Ei au facut rezervarea pe numele meu. Va rog sa mai verificati o data.
-Desigur. Dupa jumatate de minut se intoarce cu acelasi raspuns.
-Tipic. Si banuiesc ca nu am cum sa capat o camera macar pana maine.
-Imi pare rau dar singurele camere libere sunt ale personalului iar conditiile nu sunt tocmai favorabile, dar va pot recomanda o pensiune foarte bine amenajata care sigur are camere libere.
-La naiba, in momentul asta accept orice.
In doua minute ea a desenat o harta pe spatele unei fise de expediere. Dupa explicatiile primite, nefiind prea departe, John porneste la pas catre pensiune. Harta desenata de fata se dovedeste pana la urma a avea diferente fata de realitate si el ajunge sa intrebe localnicii la fiecare colt de strada. La un moment dat da de un pusti. Doar 19-20 ani dupa fizionomie, nici prea solid dar nici prea slab, imbracat cam saracacios.
-Salut. Ma poti ajuta si pe mine, te rog ? Vreau sa ajung la pensiunea de pe harţulia asta dar nu corespunde in totalitate cu realitatea.
-Pai sunt cam ocupat in momentul asta dar cum pareti un om care nu are probleme cu banii, daca imi dati un motiv pentru care sa va ajut, o fac cu bucurie, frecandu-si usor aratatorul cu degetul mare ca semn ca ar vrea o motivatie financiara.
-Daca ma duci direct acolo te asigur ca o sa realizezi ca timpul pierdut a meritat din plin.
Dupa cateva strazi, baiatul face o cotitura la dreapta pe o alee intre doua blocuri. John ramane nedumerit si se opreste in loc. Dupa nu foarte multi pasi, baiatul se opreste.
-E o scurtatura… ati zis ca vreti sa ajungeti cat mai repede.
Negandindu-se prea mult, John isi apuca din nou bagajele si porneste pe alee. Dupa 100 de metrii baiatul se opreste si scoate de prin haine un pistol.
-Stai pe loc! striga el catre John. Scoate repede portofelul! Acum!
John incepu sa rada.
-Vrei portofelul meu? Uita-te la tine ce dur esti cu pistolul ala in mana.
-Taci si scoate portofelul altfel iti fac o gaura exact intre ochii cu care te uiti la mine.
John se opreste din ras dar afiseaza in continuare un zambet ciudat, ca si cand totul ar fi o gluma.
-Pistolul e ca sa ma sperie? ca pana acum nu face o treaba prea buna din asta. La urma urmei, uite-te la tine. Esti doar un mascarici care a gasit un pistol si acum te crezi mare despot. Tremuri tot. Daca ti-as zice ca nu-ti dau nici un portofel. Ce-o sa faci ? O sa tragi ? O sa-ti distrugi toata viata pentru cativa dolari ? Eu am trecut de punctul in care simt ca sunt implinit. Tu ai trecut de punctul in care crezi ca nu-ti va pasa daca eu mor?
-Am zis sa taci! Si tremuratul se intensifica. Il cuprinsese si panica sa nu fie vazuti de cineva, panica reflectandu-se prin modul in care se uita de jur imprejur.
-Nu o sa tragi. N-ai curajul necesar. Ai mai omorat pana acum pe cineva? Normal ca n-ai facut-o. Probabil asta e prima ta incercare de a face o scamatorie din asta. Singurul scenariu in care te cred capabil ca ai trage ar fi acela in care eu m-as repezi dupa arma iar tu din frica ai apasa pe tragaci. Insa ghici ce! N-o voi face. Te las sa fierbi in propriu suc pana realizezi ca nu esti capabil de asa ceva, sau pana ajunge fata aia in dreptul nostru, gesticuland cu capul spre un loc din spatele baiatului.
Impulsurile sale il facu sa intoarca capul. In secunda urmatoare John avea arma in mana. Cursurile de autoaparare s-au dovedit a fi folositoare. Dezarmarea inamicului necesita doar o clipa de neatentie, clipa scursa ca o eternitate pentru pistolar.
Intors din nou cu privirea spre John, tot ce vedea erau striatiile tevii facute de cartusele trase pana atunci. John aproprie teava de ochiul pustiului.
-Nu mai esti asa tare acum, nu? mai vrei portofelul? poti sa ma ataci cand vrei tu. Eu mi-am lasat constiinta acasa in drumul asta. Sau poate imi dicteaza ca ar fi mai bine sa termin totul aici, cu un glont. Sa scutesc sistemul judiciar de inca un derbedeu care nu a stiut ce vrea de la viata fiindu-i prea greu sa munceasca pentru un a-si castiga existenta dar la fel de greu sa ucida pentru ea. Poate banii contribuabililor vor fi folositi intr-un scop mai bun, nu pentru a incerca sa-ti castige libertatea. Daca te las sa pleci, probabil vei reveni la asemenea obiceiuri…
-Va rog nu ma omorati. Atacurile de panica au fost inlocuite cu scancete. Barbatul care tinea cu doar un minut in urma pistolul, acum devenise doar un copil speriat cu mainile deasupra capului ca si cum ar fi facut o diferenta pentru energia degajata de un pistol. Va jur ca nu se va repeta! Va rog aveti mila! Jur ca voi munci, jur ca voi trece mai des pe la biserica, jur ca fac orice numai nu ma omorati!
-Incepi sa devii patetic pustiule. Asa vrei sa mori? ca un las care se ghemuieste in speranta ca va fi mai bine protejat?
Scancetele devin plansete, totul devine coplesitor pentru baiat.
-Va rog nu ma omorati! Stiu ca am gresit si jur ca nu se va repeta!
-Ridica-te si intoarce-te cu spatele la mine!
-Va rog nu trageti …
-Taci si fa cum iti spun!
Baiatul se ridica incet. Spasme de frica ii invadeaza sistemul nervos. Incepe sa se inece in propria saliva.
John ridica bratul in dreptul ochiului si trase doua focuri. Baiatul cazu lat la pamant. Cu mainile incepu a se cerceta in jurul capului. Era intreg. Focurile au fost trase pe langa ureche. Pustiul nu apuca sa ridice prividea din pamant si inca trei focuri se aud in noapte.
Mainile lui parca il invaluise cu totul. Era inca intreg.
-Ridica-te.
Spasmele au trecut partial si baiatul reuseste sa se ridice mai repede ca data trecuta insa odata ridicat zareste aceeasi priveliste ca si data trecuta, teava pistolului. Inca iesea fum.
-De fiecare data cand te vei mai gandi la o asemenea prostie aminteste-ti de mine. In acest moment, viata ta e nesemnificativa. Puteam la fel de bine sa o termin fara ca eu sa sufar vreo urmare a actiunililor mele. Tu un derbedeu notoriu, eu un repsectat om de afaceri, putea trece ca autoaparare. Cu toate astea ti-am mai dat o sansa. Daca vei continua cu asemenea actiuni, urmatoarea ta victima s-ar putea sa nu mai fie atat de induratoare. Sper ca m-am facut destul de bine inteles.
-Da! Da! Da! Da! va jur ca ma caesc!
-Da-i drumu` acasa.
Aceste cuvinte erau tot ce astepta baiatul, in cateva secunde deja disparand de pe aleea intunecata.
Ramas in urma, John, se mai uita o data la pistol dupa care il arunca in spatele unei pubele de gunoi, isi ridica bagazul de jos si porneste din nou spre pensiune. Era obosit…