that boy next door

E vorba de carti. Am fost azi la o librarie ca sa-mi prind foile mai jos mentionate intr-un dosar si cat am asteptam sa-mi plastifiez coperta am dat o raita printre cartile de pe rafturi. Initial am vrut sa vad daca a mai aparut ceva serios legat de domeniul IT cum ar fi metode sau trucuri de lucru in photoshop, CSS, programe de animatie, etc [in speranta ca intr-o zi o sa am timp si chef in acelasi timp incat sa ma apuc serios de una] insa ochii mi-au fugit intai peste design-ul altor coperti si implicit si peste titluri. Romane! SF, politiste, de dragoste si tot asa si mi-am amintit de Codul lui Da Vinci. Cea mai recenta carte citita si preferata mea pana in acest moment dar nu asta vroiam sa zic. Cartea am imprumutat-o de la o colega care abia o citise o data deci cartea era destul de noua si neumblata. Cand am deschis-o acasa m-a lovit mirosul acela de carte noua … si lemnul abia lucrat are un miros asemanator … miros pe care unii nu il suporta insa mie imi place. Probabil de atunci mi-a ramas in minte. Azi la fel. Printre atatea carti mirosul era coplesitor. Nu in modul deranjant ci asociat cu placerea avuta atunci cand am citit cartea lui Dan Brown, mi-a starnit o dorinta ciudata de a citi din nou, de a ma supara ca se termina pagina inainte sa aflu ce raspunde cutarescu, de a ma bucura ca am dat pagina mai repede si ca pot sa continui conversatia, de a deslusi la sfarsitul cartii la ce se referea icsulescu la inceput, de confortul patului cu perna la spate, abia spalat invelit invelit in plapuma obosit de pe timpul zilei dar lipsit de stresul in care sunt acum.
Atunci nu vroiam sa citesc orice, Codul lui Da Vinci fiind o exceptie deoarece eram curios de ce se iscase atatea controverse, acum nu pot deoarece am alte lucruri catre care se duc gandurile mele.