that boy next door

Pe marginea prapastiei, ea se simtea ca si cum ar putea sa-si ia zborul chiar in clipa aia. Orizontul parea atat de aproape incat avea strania impresie ca il poate atinge ca mai apoi sa-l faca o esarfa. Pana si ora zilei parea sa comploteze impotriva ei, cerul hipnotizand-o, ingerii ii rascoleau sentimente de melancolie si amintirile legate de prima lor vizita aici.
Deaodata se aude un fosnet. Ea nici nu se oboseste sa se intoarca sa vada cine e. Ei doi erau singurii oameni pe o raza de zeci de kilometri.
-Iti mai amintesti ce ne-am promis prima data cand am venit aici?
Vorbele lui au functionat ca pocnitul degetelor care declanseaza scoaterea din hipnoza iar ea se intoarse si se rezema de parapetul subred.
-Dragoste eterna. A fost nunta noastra in fata lui Dumnezeu, iar martorii ne-au fost stelele.
Privirea ei calda cu zambetul atat de inocent se indrepta spre singurul inel purtat de ea vreodata. Impropriu spus inel, era doar o bucata de sarmulita si o pietricica de o culoare usor spre verde incropite de Dan in prima lor vizita la cabana, dar pentru ea insemna totul.
-Parca au fost apusuri mai frumoase data trecuta cand am fost aici.
Se intorc amandoi catre soarele care se stingea in departare iar el, incolacindu-i umerii cu bratele lui ii sopteste la ureche:
-Vreau sa ne reinnoim juramintele.
-Iar puiule?
-Fa-mi pe plac, doar sti ca e ultima data.
-Si trebuie sa-mi amintesti atat de des?!
Ca un animal prins in capcana, Magda zvacni din bratele lui si plangand se repezi spre un copac din apropiere, rezemandu-se cu mana de el. Dan se apropie incet cu pasi marunti dar siguri si isi puse palmele pe umerii Magdei.
-De ce faci asta? Doar am mai vorbit despre ce se va intampla. Doar sti ca nici unul dintre noi nu poate schimba viitorul. Am nevoie de tine sa fi alaturi de mine, am nevoie de tine puternica.
Cu vocea inecata in lacrimi si ochii vineti Magda incerca sa vorbeasca.
-Tu esti doar un egoist, esti interesat doar de soarta ta, nu-ti pasa ce se va intampla cu mine, tu te vei duce iar toata durerea ramana pe umerii mei. Eu va trebui sa plang pentru amandoi, tu vei fi prea departe si prea dezinteresat.
-Nu este nevoie sa iei durerea pe umerii tai. Chiar crezi ca eu voi fi departe? In tot acest timp de cand suntem impreuna nu ai realizat ce insemni pentru mine? Nimic nu ne va putea despartii, pentru ca tot ce trebuie sa faci e sa te gandesti la orice zi petrecuta impreuna, la zambetul meu, la cat de mult nu-ti place cand te necajesc zicandu-ti ca nu sti sa gatesti cand de fapt eu mor dupa placintele tale cu mere, la florile pe care ti le aduc din cand in cand, la noptile petrecute in cearsafurile parfumate si voi fi langa tine, te voi tine de mana, te voi ajuta sa treci peste greutati, te voi indruma in cresterea copiilor … voi fi langa tine.
Ea se aduna si uitandu-se in ochii lui realiza ca, acum la sfarsit, iubirea lor era mai puternica ca oricand si ca va gasi forta sa treaca peste aceste greutati.
Dupa ce se amandoi se linistira complet, Dan se intoarce in cabana si o roaga pe Magda sa nu intre pana ce acesta o va striga. Dupa zece minute Dan iesa cu mainile la spate. Ajuns in dreptul ei scoate la iveala un buchet de unsprezece trandafiri galbeni.
-Am vrut ceva pur, am vrut ceva care sa ne reprezinte. Tu pentru mine esti precum acesti trandafiri, un dar catre muritori de frumusete interioara si exterioara si chiar atunci cand vremea isi va lasa amprenta peste chipul si sufletul tau tu vei radia in continuare.
Ea incepuse sa planga cu lacrimi de bucurie inca de cand a vazut trandafirii iar cand Dan a terminat de vorbit ea a sarit in bratele lui ramanand astfel aproape cinci minute, dupa care la intrarea in cabana Magda este intampinata de cateva zeci de mici lumanari parfumate, o galaxie in miniatura iar in mijlocul ei semineul in fata caruia erau asezate pe parchetul din lemn de brad doua blanuri de urs, iar alaturi o sticla de vin impreuna cu doua pahare. Dupa vizualizarea acestui decor, Magda se intoarce spre Dan si incepe sa-l imbie cu saruturi si mangaieli, se apropie de semineu cu destinatia exacta cele doua blanuri intinse pe podea. Pentru restul noptii timpul s-a oprit in loc pentru cei doi, semineul a disparul, lumanarile s-au stins, sticla de vin nici nu a existat, universul a facut implozie, nici macar nu mai exista Dan si Magda ci era doar dragostea lor nemarginita, nemuritoare.
Dimineata Dan deschide ochii si primul lucru care il vede este chipul ei. Deodata realizeaza ca nu mai are timp si ca inevitabilul se petrece chiar in acele clipe. Cu privirea fixa asupra zeitei de langa el, Dan incepu sa-si faca pledoaria finala in cea mai tacuta soapta pentru a nu-i tulbura linistea.
-Poate ca e mai bine ca a aparut tumoarea asta. Abia acum cred ca am realizat cat de importata ai fost pentru mine, abia tu ai reusit sa-mi arati ce e dragostea adevarata si pentru asta iti multumesc.
Cu ultimele batai ale inimii el inchide ochii si isi cedeaza sufletul Creatorului.
Peste scurt timp Magda se trezeste cu o dispozitie mai mult decat placuta si crezand ca Dan doarme in continuare, ea se ridica din pat si se indrepta cu pasi voiosi spre baie. Dupa dusul revigorant incepu sa traga de Dan si vazand ca acesta nu reactioneaza sub rugamintile ei, realizeaza cruntul adevar si se prabuseste in genunchi langa el insa isi aminteste de vorbele lui si nu se lasa coplesita si de aceasta data, lacrimile fiind mult mai putine.
-Asa cum ai zis, de acum incolo, pentru mine tu esti nemuritor puiule.
———————————————————————-
Pe scurt: NU-MI PLACE CUM A IESIT
Ca si perfectly imperfect am pornit de la punchline dar nu am reusit sa-l conturez cum planuisem eu inainte de a incepe sa-l tastez asa ca s-a schimbat si finalul niţel dar am zis sa-l pun totusi pentru ca m-am strofocat ceva cu el si nu ma induram sa-i dau delete.