that boy next door

Cand am terminat liceul eram sigur ca pe timpul facultatii nu mai vreau sa pierd timpul si ca-mi doresc sa fac ceva semnificativ.

Pentru ca nu gaseam satisfactia completa in situatia mea financiara de atunci, inca nu o gasesc, initial aveam in gand sa ma angajez undeva part-time dar la rugamintea parintilor ingrijorati ca nu o sa pot tine pasul cu scoala am renuntat la idee.

Cam pe atunci era targul de ONG-uri in ASE si boboc fiind, m-am luat dupa grupa spre un anumit ONG. Atunci aveam impresia ca ne inscriem si ne ducem cu totii sa facem proiecte. Nu stiam exact ce proiecte aveau, nu stiam exact ce vom face, noi vroiam sa ne implicam, toata facultatea vrea asta la inceput si prin consecinta trebuia sa fie o preselectie. Ei, eu in urma preselectiei respective am fost respins si asa am ajuns din nou fara o ocupatie clara.

Dupa o perioada am revenit la ideea unui job. Pentru ca aveam impresia ca sunt peste media studentilor din ziua de azi, impresia pe care inca o am, eram foarte selectiv in privinta joburilor la care aplicam. Atat de selectiv incat datorita lipsei de experienta am fost chemat la foarte putine interviuri  si la fata locului am constatat ori ca de fapt anuntul nu e atat de roz precum mi se parea ori ca intr-adevar nu eram destul de pregatit. Cu toate astea, nu m-am lasat si am continuat cautarile in acelasi timp castigand o anumita notorietate pe un forum neoficial al ase-ului pe care din pacate nu mai am timp sa-l frecventez pe cat de des as vrea unde si Gig evea respectiva notorietate, el fiind membru si in organizatia care m-a respins mai spre inceputul anului. Vazandu-ma implicat si dornic sa ajut mi-a propus sa mai incerc o data la respectivul ONG in anul 2 de facultate, lucru pe care l-am facut.

Daca prima data n-am intrat, dintr-un zvon, ori ca mi-a fost trimis mail-ul care nu trebuie ori ca am picat pe bune pentru ca nu ma potriveam candidatului cautat de ei la momentul respectiv, a doua oara am fost acceptat. De atunci m-am implicat cam in toate proiectele in limita timpului disponibil si prin increderea castigata in ultima jumatate de an, am fost ales ca director al departamentului logistic, departament ce se ocupa teoretic cam de tot ce inseamna IT si birotica in organizatie.

Organizatia despre care am ajuns sa vorbesc in aproximativ 400 de cuvinte e SiSC (Sindicatul Studentilor din Cibernetica), am si banner cu ei in dreapta

Stiu ca deja e lung postul, doar cu cat am scris deasupra dar am simtit nevoia sa ma explic fata de cei care nu sunt in anturajul meu de zi cu zi pentru ceea ce va urma.

Azi, sau ma rog, ieri, Dana, directoarea de HR a venit cu rugamintea pentru toti siscotii sa completeze chestionarul asta care a tot circulat prin blogosfera sub forma de leapsa ca un exercitiu de cunoastere intre noi cu 2 completari spre sfarsit, marca HR SiSC

1) modul in care v-a ajutat exercitiul asta sa va constientizati starea;

2) gradul de satisfactie conferit de activitatea voastra in SiSC;

Name&Departament: Alex Popa a.k.a Oby a.k.a that boy next door, departament logistic

Sunt visator, idealist, spontan si-mi place sa cred ca si creativ.

As vrea sa nu mai fiu atat de visator. nu. sa nu mai fiu atat de idealist. nu. sa fie si ceilalti la fel de visatori si idealisti.

Pastrez toate feedback-urile. Ca le pastrez pe birou unde e o vraiste generala si ajung sa le pierd e cu totul alta treaba.

Mi-as fi dorit sa fiu singur la parinti

Nu imi place socializarea pe care unii o considera necesara inainte de a-mi cere o favoare. N-am nevoie de moneda de schimb sa ajut. Spune problema si socializam in alt context mai degajat. Te ajut oricum, asta-s eu, dar nu irosi timpul amandurora.

Ma tem de oamenii nehotarati. Mananca timp, nervi si tot ce nu avem la infinit.

Aud muzica cam oriunde ma duc.

Imi pare rau

Imi place cand dau de oameni cu principii apropiate cu ale mele.

Nu sunt ceea ce nu-mi doresc sa fiu

Dansez pe muzica care-mi place =prietenii stiu de ce=

Cant atunci cand sunt bine dispus.

Niciodata n-am refuzat sa ajut daca puteam.

Rar apar zilele la sfarsitul carora sunt cu adevarat multumit de cursul lor.

Plang

Nu sunt intotdeauna optimist

Nu imi place de mine cand nu sunt optimist.

Sunt confuz/confuza deseori dar nu ezit sa iau o hotarare si nici nu o regret daca nu a fost tocmai cea buna.

Ar trebui sa dorm mai mult . Dar intai ar trebui sa dau publish mai repede ca vreau sa ma uit la prison break

Feedback 1): eu circul mult pe jos si in tot acest timp, ca sa nu ma plictisesc fac tocmai asta, imi constientizez starea, a mea si a celor din jurul meu asa ca asta e mai mult o impartasire catre cunoscuti

Feedback 2): tinand cont de pozitia pe care o ocup in SiSC, de numarul proiectelor la care am ajutat in functie de timpul disponibil si de feedback-ul primit de la ceilalti membri din organizatie, atat direct cat si indirect,  eu sunt extrem de multumit de activitatea mea.

Pana acum deja exista persoane din anturajul meu de zii cu zii care stiu parerea mea cu privire la dusul la comun din caminele ase-ului, mai specific, cel din moxa, a,b si c. Si pentru ca nu ma simt destul de irelevant in descrierea lui la restul anturajului, la cate o persoana pe rand, am decis sa amintesc de el si aici.

In formula clasica dusul e un gadget care te stropeste cu apa in timp ce tu freci happily away praful si microbii adunati de-a lungul zilei. Ei nu, dusul din moxa duce acest concept la un cu totul alt nivel. Daca ar fi sa aseman dusul obisnuit care se gaseste in majoritatea apartamentelor cu ceva, ar fi cu o cana de ceai cald turnandu-se in oaresice cana pe cand cel din camin ar fi furtunul unei masini de pompieri incercand sa stinga un incendiu la parlament. Secretul consta in diametrul tevii pe care circula apa si, gratie lui Evangelista Torricelli, presiunea. Cu cat mai groasa teava cu atat mai bine si cu cat mai mare presiunea cu atat inmultita placerea. E ca si cum ai avea propriu cabinet de masaj si acupunctura.

INSA, aceasta binecuvantare cu care ne-ai preaslavit tu, fericit si prea curat sfant, cel far-de pacat, acum si`n pururi si-n vecii vecilor amin, devine un adevarat cosmar si subiect principal al unor fobii foarte dereglatoare atunci cand nu ai un cap de dus. In aceasta situatie te gandesti foarte bine ce parte a corpului tau a atins lucruri murdare astazi pentru a nu fi nevoit sa le speli pe celelalte. In aceasta situatie te gandesti ca decat sa faci dus, mai degraba te apuci de lucrat la masina timpului cu scopul de a-l omori pe Torricelli inca de la conceptie. In aceasta situatie te gandesti daca nu era bine daca aveai asigurare medicala privata.

Azi, toate scenariile astea mi-au trecut prin minte cand am pasit pragul dusului. Incercarile mele lamentabile de a evita confruntarea directa nu au facut decat sa-mi starneasca si alte frustrari sau sa-mi modifice punctul de vedere la altele mai vechi. De ex de ce nu mi-am cumparat un cap de dus data trecuta cand s-a intamplat asta? de ce fetele inchid dusurile chiar si cand nu sunt in dus? le e frica ca s-ar putea sa vina cineva sa le ia capul de dus? pana acum frustrarea era ca aveam impresia ca le e frica sa nu intre cineva peste ele. d’oh!

In caz de nu ati trecut prin asa ceva niciodata, o sa incerc sa explic fiind cat mai concis

• pielea ta nu atinge suprafata apei la unghiul tocmai bun, nu mai e pielea ta
• micul oby sau cum ii zici tu atinge suprafata apei, pe vremea asta anul viitor candidezi pe un post de soprana
• folosesti gel sau fixativ si ti-e teama ca o sa chelesti prematur? inca zece dusuri din astea si ne apropiem de actualul look al lui nicolas cage. no waiting for you mister.
• daca esti genul care se curata in ambele urechi in acelasi timp si lasi capul nesupravegheat sub jetul de apa poti practic auzi creatia cancerului pe creier pentru ca pana termini tu de curatat gelbeneala din urechi o sa ai atat de multe micro-fracturi la nivelul craniului ca razele uv nu vor stii pe care sa o aleaga ca sa ajunga la partea suculenta a creierului.

Acestea fiind spuse cred ca intelegeti de ce dusul este cea mai meschina inventie din istoria omului… eu… … omg, e ca si cum joey din friends ar spune ca nu-i plac sandwich-urile.

brb, ma duc sa-i cer scuze dusului pentru ceea ce am zis.

ho-ho-ho, la multi ani, happy valentine’s, sa-ti traiasca maria, petrule, asa ca de dragobete.

S-au terminat sarbatorile, am mancat, am petrecut, am muncit, am luat putin praf in ochi, ne-am sters si acum mai incepem sa dam din nou cate putin pe online, ceva mai mult pe voluntariat, si o groaza de somn (wishfull thinking).

Da, m-am intors dupa o lunga pauza dar nu vreau sa o dau in bullshit and stuffed turkey asa ca ma opresc pana nu zic vreo tampenie. seeya later. Nu peste inca 2-3 luni later, gen.

Conferintele se tin in cladirile ASE-ului.

psss. pssssssss. Mi-a spus o pasarica cum ca va fi foarte tare! Pasarica-i de incredere asa ca va astept luni, marti si miercuri acolo!

Azi, 14 noiembrie 2008, privind in urma la ultimii … 7 ani, realizez ca practic am fost telespectatorul unui film inclus in categoria aia de “worst. movie. ever.”.

11 septembrie 2001 a fost ziua in care a inceput productia propriu zisa pentru ceea ce poate sa ia usor titlul suprem razzie. FUCKING BIG BUDGET, bad actors, dead ones too, no fucking good guys to chear for, no sex scenes (bill clinton a castigat aici)… and to top it all off, au ramas si fara bani undeva spre sfarsit si au pasat altcuiva finalul. you fucking idiots!!

Dar e bine. E ok atat timp cat institutiile financiare nu au lichiditati si isi investesc putinele resurse ramase in atragerea altora. Ca sa fiu mai specific, de 1 luna exista in cladirea ciberneticiiiii…. niste nene care tot incearca sa ne convinga sa ne deschidem cont la banca lor. Ca ei nu iau comision, ca pot sa fac internet banking, ca vin la mine acasa si-mi fac cartofi prajiti si clatite flambate. Si cand au zis de clatite flambate m-au daramat moral dar mai ales fizic… m-au deshidratat de la saliva care mi-a curs. Si mi-am facut cardul (nu mama, nu am platit taxe, si nici nu e card de credit). Dupa care am realizat ca eu n-am tigaie pentru clatite.

In fine, fast forward pana la ultima sedinta de logistica (are legatura cu noul banner din dreapta cu SiSC) unde si-au facut aparitia 2 domnisori ca scosi din cutia cu dulciuri pentru fete. 3 ace + cel de la cravata si au inceput sa ne povesteasca din nou toata palavrageala pe care am auzit-o si citit-o in pliante de o luna incoace. But this time the sultans came baring gifts, in speta proba 1 si proba 2. Si eu n-am inteles o chestie frate. Cum targetezi tu bine cand dai tuturor bratari din fragmente de scoici? I mean coME ON!! trecem peste faptul ca probabil nici o fata nu le-ar purta pentru ca sunt prea incomode dar baietilOR?!

Dar a fost si ceva care a fost ceva mai entertaining, in speta proba 2. Care se vrea a fi un ceas cu membre flexibile, purtator de probleme reprimate din copilarie daca ar fi sa ne luam dupa mimica fetei.

De fapt, eu l-am primit fericit si zglobiu dar cand am ajuns la camin, colegul de camera a prestat o interpretare marca my precious care ar fi trebuit nominalizata la oscarurile de worst interpretation. ever. Motiv pentru care am donat in scopuri caritabile noua mea mascota pentru a-l consola in permanenta pe Radu. Cenzura a existat insa iar Radu a ascuns trasaturile fericite ale mascotei, l-a incatusat ferm de cea mai mare iubire a sa si l-a machiat ca sa fie in ton cu un anumit trend.

Si ca concluzie, asemenea lucruri se intampla cand se schimba regizorii taman la finalul filmului.